Categories: Gura lumii

Gura lumii – 20.06.2009

Vorbeşte lumea că un şef mare de pe la instituţia care urmăreşte pe toţi şi pe toate, are şanse mari să iasă la pensie în toamna asta. Deşi nimeni nu mai crede că omul nostru poate fi scos afară din sistemul pe care l-a învăţat bine de tot de când îl manevrează, se pare că se fac deja pariuri pe data la care şeful de care vorbim va fi scos la pensie. Cârcotaşii susţin că şeful nostru a rezistat de fiecare dată când s-a pus problema scoaterii lui pe tuşă, iar cei care i-au săpat groapa au căzut singuri în ea. Acum, spun gurile rele, se pare că soarta omului nostru este pecetluită, iar el va fi nevoit, peste doar câteva luni, să plece de bună voie din sistem. Cu alte cuvinte, să se pensioneze. Nu că pensia ar fi mică, problema este că omul nostru nu mai are, odată pensionat, puterea pe care o deţine în prezent. Dar, vine o vreme când totul se termină.

Spun cârcotaşii că recent, în municipiul cu cetate din judeţ, mai mulţi interlopi s-au luat la bătaie, de a fost nevoie de intervenţia mascaţilor. Unul dintre cei implicaţi în bătaie, spun gurile rele este un mai vechi client de-al oamenilor legii, cunoscut prin oraş că împarte pumnii rapid, fără să ţină cont de nimic. Numai să te uiţi la el, că băiatul îţi şi aplică un pumn în faţă. De data asta, pumnii i-a împărţit interlopul într-un local din municipiul reşedinţă de judeţ. Bătaia s-ar fi pornit din senin, spun cârcotaşii, probabil motivul real fiind că pe bătăuşul şef îl mâncau palmele, că a trebuit să stea cuminte prea mult timp. Cert este că unul dintre cei care îşi făcea veacul prin localul respectiv a fost spitalizat în urma corecţiilor aplicate de către interlopul nostru, care se pare că s-a supărat rău pe victimă, deoarece s-ar fi uitat urât la el. Aşa că bătutul va fi nevoit să stea la pat câteva săptămâni. Însă, gurile rele susţin că el nu a făcut plângere la poliţie, fiindu-i teamă că data viitoare va fi bumbăcit şi mai tare de cel care l-a băgat acum în spital.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

11 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

11 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

11 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

11 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

11 ore ago