Un individ din sudul judeţului a fost atât de nesăbuit încât şi-a deschis o afacere în care se adună „spuma“ chiar lângă o circă. Cât e ziua de lungă sunt specimene care mai de care la birtul său. Cârcotaşii spun că acestora li se fac oferte şi sunt trataţi ca oaspeţi de onoare, numai să vină la local zilnic. Fără să realizeze, indivizii, unii dintre ei periculoşi, sunt traşi de limbă de băieţii din instituţia vecină, iar alţii dau de bună voie tot ce ştiu. Ai zice că este o afacere reciproc avantajoasă, însă nu e chiar aşa. De informaţii profită cei care ar trebui să ia măsuri, dar nu le folosesc în scop de serviciu, ci în interes personal.
Vorbesc gurile rele că între doi colegi dintr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…
Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…
Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…
„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…