Un cartier uitat de vreme de prin sudul judeţului are, în sfârşit, şansa să fie reabilitat. Asta, după ce a fost folosit ca ilustraţie de multe publicaţii de renume. Chiar şi internaţionale, când vorbeau despre sărăcia din România. Dar, cum de la vorbă la faptă e cale lungă, aşa se întâmplă şi cu acest cartier cu nume de serial american. Aşa că, reprezentanţii firmei care a contractat lucrarea s-au gândit să înceapă cu propriul lor confort. Spun cârcotaşii că, pe bani publici, aceştia au amenajat un apartament, confortabil, unde să funcţioneze birourile şefilor, că doar se vor speti lucrând. Să nu uităm însă să precizăm că firma nici nu s-a apucat de lucrarea mult mai complexă, decât amenajarea apartamentului – birou, pe care o are de făcut, deşi mai are doar vreo lună la dispoziţie să o finalizeze.
Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…
Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…
S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.
Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabilitată, la mai…
Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impozitele în…