Categories: Gura lumii

Gura lumii, 19.09.2014

Iubirea necondiţionată pentru anumite grupări sportive poate „naşte” manifestări neelegante şi nepotrivite chiar şi din partea celor cu funcţii de top şi pretenţii de „înaltă” civilizaţie. Cică în acest păcat al comportamentului de suporter pătimaş şi recalcitrant a picat recent şi un important personaj politic din sudul judeţului, aflat la un meci al echipei sale de suflet. Se pare că omul, care ocupă o funcţie majoră la nivel naţional, s-a dat în stambă la acel meci în stilul golănesc şi agresiv cu care acţiona pe vremea când tatăl său conducea destinele acelui club. Astfel, politicianul ar fi sărit la gâtul unui oficial al echipei adverse, pe tunelul ce duce la vestiare, şi ar fi pus presiune pe arbitri, pentru ca echipa „mult iubită” să câştige, deşi aceasta juca modest. Atât reprezentanţii echipei agresate, cât şi unii suporteri au lăsat să se înţeleagă că vor depune plângeri împotriva politicianului şi că vor cere să li se facă dreptate. Rămâne de văzut cât de grave se vor dovedi faptele politicianului-suporter şi dacă justiţia va avea ac de… costumul său.

Deşi din ce în ce mai puţini români aleg să călătorească pe distanţe lungi cu trenul, unii hunedoreni s-au simţit, în această vară, tentaţi să profite de diversele reduceri anunţate de CFR, pentru cei care pleacă în vacanţă cu trenul. Din păcate pentru ei, mulţi dintre cei care au dorit să-şi minimizeze costurile, au pătimit mult din relaţia cu CFR-ul. Cică, atunci când s-au dus oamenii la ghişeu, la gară, şi au solicitat bilete la cuşetă li s-a răspuns pe un ton extrem de politicos că nu mai sunt bilete. Cei care s-au încăpăţânat să meargă totuşi cu trenul au aflat cu stupoare, la urcarea în vagoane, de la „naşul” în exerciţiu, că mai sunt locuri la cuşetă. Problema e că, în tren, la „naşul” trebuia să se plătească preţul unui bilet întreg fără reducere. Şi bineînţeles, cei care au făcut blatul cu controlorul nu au primit nici un fel de bilet. În traducere liberă, biletele la cuşetă s-au dat în această vară la CFR pe sub mână, la suprapreţ, exact ca mezelurile şi carnea în epoca de aur. Naşul pare a fi mână în mână cu vânzătorul de bilete de la CFR şi, cel mai probabil, împart şi bacşişul. Că aşa e la noi. Ura şi la gară!

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Rectorul Universității din Petroșani, distins la Paris cu medalia de aur a Societății pentru Încurajarea Progresului.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu a primit medalia de aur a Société d'Encouragement…

51 de minute ago

HUNEDOARA PRIMEȘTE 10 MICROBUZE ELECTRICE ȘCOLARE. PESTE 40 DE AUTOVEHICULE NOI, ÎNTR-UN SINGUR AN

Investiție de aproape 12 milioane de lei, prin AFM. Microbuzele merg în 10 comune și…

o oră ago

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

8 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

o zi ago