Categories: Gura lumii

Gura lumii 19.03.2015

Vorbesc gurile rele că unii indivizi au pe lângă pregătirea profesională şi alte „talente” pe care le folosesc pentru a intra pe sub pielea şefilor. Li se spune lingăi, pupincurişti, linguşitori, sau lingători de clanţe. Este şi cazul unui funcţionar de la cea mai importantă instituţie din judeţ. Spun cârcotaşii că după decapitarea vechii conduceri, personajul a încercat să se facă util pe lângă noul şef, dar nu pe criterii profesionale. Pupincurist talentat, omul nostru nu pierde nici o ocazie prin care să-şi laude şeful, spunând-i cât de frumos şi puternic este. Ştiindu-se cu musca pe căciulă şi cu un picior la procuratură, personajul aplică metoda slugărniciei cu oricine îi adresează vreo cerere, sperând că i se vor uita aroganţele de pe vremea în care era una din uneltele de la îndemâna vechii conduceri. Cred că dacă i-ar cere careva să se dezbrace de… secrete ar face-o, asta doar pentru a intra în ton cu moda transparenţei promovată de noul său şef.

Se zvoneşte prin târgul de la poalele cetăţii că un tinerel cu funcţie de ales al neamului, despre care colegii de partid spun că este cam naiv şi necopt în ale aranjamentelor transpartinice, a dovedit că a învăţat repede cum se fac afacerile, ca să nu bată la ochii lumii. Cică şi-a aranjat o afacere deosebit de bănoasă, care se ridică la vreun milion de euro, dacă nu mai mult şi, în acelaşi timp, profitabilă, într-un judeţ vecin, mai din vest de al nostru. Aşa cum era de aşteptat învârtelile sunt din domeniul consumului de alimente. Exact din domeniul în care politicianul de care facem vorbire are o afacere. Adică o mică făbricuţă de produse de panificaţie, care fireşte nu figurează în scripte pe numele său, ci  unui membru de familie. Şi uite aşa, micuţa şi nebătătoarea la ochi făbricuţă dintr-o comună hunedoreană, de pe malul Mureşului, asigură păpica din pauză la mii de şcolari din judeţul limitrof. Problema-i că nu doar prietenii ştiu cum şi cu ajutorul cui a pus omul nostru mâna pe acest foarte rentabil contract. Au mai aflat-o şi alţii, care s-ar putea să umble pe la acte.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

16 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

19 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

21 de ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

21 de ore ago