Categories: Gura lumii

Gura lumii, 18.07.2016

Vacanţa să le fi tăiat pofta de lucru? Spun cârcotaşii că un purtător de robă dintr-o zonă cu lămpaşe ar fi fuşerit un dosar care i-a ajuns pe mână, dar fără să vrea, s-a şi dat de gol. Potrivit bârfitorilor, omul a făcut greşeala să-i spună unui coleg că respinge o acţiune înainte de a intra în sala în care trebuia să analizeze documentele şi abia apoi să se decidă. De vină pentru fuşereală nu ar fi vreo şpagă, vreun trafic de influenţă, ci vacanţa. Omul a fost chemat din perioada lui de desfătare să analizeze şi să decidă şi ar fi vrut cu orice chip să nu zăbovească prea mult la muncă. Există posibilitatea, spun bârfitorii, ca purtătorul de robă să se fi uitat în acte şi în biroul său înainte de a intra la judecată, însă nici aşa nu ar fi întocmai cu procedurile.

Vor să jecmănească o instituţie de mai bine de jumătate de milion de euro, iar metoda este simplă. În estul regiunii cu lămpaşe, noul şef al urbei a decis, spun gurile rele, să rupă un contract semnat de predecesorul său cu un constructor. Poate că n-ar fi fost o decizie rea, însă modul cum a făcut acest lucru ridică semne mari de întrebare. Edilul a încălcat toate procedurile de desfacere a unui act, astfel încât să poată fi dat în judecată şi să piardă. Dacă se va întâmpla acest lucru, va trebui să plătească despăgubiri de peste două milioane şi ceva de lei. Gurile rele spun că aici este şi şpilul. Ar fi bătut palma cu patronul firmei şi va împărţi prada. Apoi va avea şi un câştig la imagine, pentru că o să dea vina pe predecesorul său, că el e vinovat că a încheiat un contract dezavantajos.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

7 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

10 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago