Vorbesc cârcotaşii că s-a pus de o petrecere mare recent în judeţ, într-un loc frumos şi umbros. Cică, povestesc gurile rele pe la colţuri, s-au adunat oameni mari, edili, alte personaje din conduceri, politicieni cu funcţii şi totul ca să pună judeţul la cale. Zvonerii au aflat şi acum povestesc că oamenii s-au întâlnit să analizeze şi să decidă în privinţa unor situaţii extrem de importante din judeţ. Totul ar fi trebuit să fie top secret. Numai că ei nu au ştiut că printre ei au un spion. Unul care a înregistrat tot ce s-a vorbit acolo şi a dat mai departe celor care-l plătesc pentru asta. Aşa că, politicienii şi şefii care au trecut prin locul cu pricina stau acum ca pe ghimpi, că vor fi desconspiraţi.
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…