Spun cârcotaşii că un fost lider de partid şi-a pierdut prietenii pe care îi avea, sau credea că îi are, atunci când deţinea funcţii importante prin zonă. Zvonerii povestesc pe la colţuri că omul nostru se roagă toată ziua pe la foştii amici să îi dea ceva de lucru sau măcar un post prin locurile călduţe de prin administraţie, însă se pare că rugăminţile lui nu sunt ascultate. Au trecut vremurile bune pentru politicianul respectiv, atunci când doar bătea din palme şi toţi săreau să-i facă pe plac. Acum, spun gurile rele, personajul amintit aproape că nu mai are după ce să bea apă, astfel încât se vede nevoit să bată la uşile unuia sau altuia pe care îi ştie şi de la care aşteaptă un ajutor. Se aude că mulţi, dintre cei pe care îi credea prieteni de nădejde, îi întorc spatele sau se dau loviţi în aripă, pentru a-l putea refuza. Că aşa-i în viaţă, toate se plătesc mai curând sau mai târziu.
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…
View Comments
E vorba de excrocul de Molot, iar cei care i-au spus ca nu sunt probe impotriva lui sunt chiar slugile lui din Politie, adica comisarul de carton Goga Dan Iosif si slugarnicul sef adica comisarul Dumitru Liviu. Rusineee
Purcel doar excroc ? E un alint nemeritat. Aşa cum am mai precizat în curând va acorda consultanţă la Penitenciarul Bârcea. În rest să auzim numai de bine.