Se distrează cârcotaşii în ultima vreme, tot prin târg pe la noi, când au aflat că s-a pregătit un eveniment mare de tot prin oraşul cu castel, la care a fost invitată toată lumea bună de prin zonă, dar şi de pe la Capitală. Gurile rele nu au ratat să analizeze situaţia, ajungând la concluzia că petrecerea cu pricina, cică ar fi costat cam tot atât cu cât au cumpărat organizatorii evenimentului, cu mai mulţi ani în urmă, societatea respectivă. Iar bilanţul făcut de organizatori cu acest prilej, care din punctul lor de vedere era unul pozitiv, nu bătea deloc cu cel al altor analişti din zonă, care aminteau că respectiva companie a ajuns în perioada de când a fost preluată de cei care au organizat petrecerea, de la peste zece mii de salariaţi, la câteva sute.
Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…
Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…
Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…
Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…