Spun gurile rele că un şefuleţ care repede s-a înfipt în banul public a ajuns să reclame firme pe la diferite instituţii din cauză că nu îi convine că nu a fost numit director acolo unde lucrează. Zvonerii au aflat că, de nervi şi ciudă, omul nostru s-a repezit cu nişte reclamaţii false, sperând că în acest fel elimină pe cei care se află în calea reuşitei sale, deşi lucrurile nu stau în acest fel. Şi, cei reclamaţi, aflând ei ce face respectivul, s-au apucat să-l caute puţin pe la conturi. Ce au aflat e de DNA. Cică şefuleţul de care vorbim este angajat pe la mai multe firme, cu câteva ore pe zi, deşi lucrează în sistemul de la stat. Adunate, orele lui de muncă la respectivele firme dau mai mult de 24 de ore pe zi, ceea ce ridică următoarea întrebare: dacă munceşte 24 de ore pe zi la firme private, când mai are timp să-şi efectueze serviciul şi la instituţia de stat unde îşi are contractul de muncă?
Vorbesc gurile rele, cele bine informate, că s-a supărat un personaj de la noi, după…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a fost ales cu unanimitate de voturi președinte…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost prins la furat și arestat pentru asta.…
Din cauza Ordonanței nr. 7/2026, 76 de angajați din Primăria Deva vor trebui dați afară.…
Condamnat la mai multe pedepse pentru infracțiunile comise în vara anului 2023, în zona centrală…
Magdalena Șerban Situația financiară a primăriilor din România este una tensionată în 2026, multe dintre…
View Comments
Administratorul cu pricina este protejat de aia care ar trebui sa combata astfel de fapte, iar sefii nu s-au legat de el deoarece sunt la fel ca el.
Din pacate sunt multi ca el in unitatea cu pricina, functioneaza ca un grup infractional organizat, abuzurile savarsite de acest grup sunt cunoscute, dar au spatele acoperit de cei carora le-au facut o multime de favoruri din bani publici.
In ceea ce priveste sustinerea politica este apropiat de partidul castigator la alegeri, dar asta e doar asa de "acoperire", individul se lauda peste tot ca poate face dosare multora.
Da nume Victor.