Vorbeşte lumea că un şef de la o direcţie deconcentrată din judeţ ar fi făcut oarece mişmaşuri pe seama copiilor care urmau să plece în taberele de la munte şi de la mare. Zic cârcotaşii, însă noi nu băgăm mâna în foc că aşa este, că omul nostru ar fi „umflat” tabelele nominale cu copiii care ar fi plecat în locurile de vacanţă de pe litoral prin instituţia pe care o conduce. Adică, pe documentele care au fost prezentate spre decontatare sus la minister, figurau cu mult mai mulţi copii decât şi-au petrecut în realitate vacanţa în tabere pe litoral. Cei care cârcotesc pe la cafenele despre această afacere nu ştiu exact ce s-a întâmplat cu banii încasaţi nejustificat. Au fost vărsaţi la puşculiţa de partid, pentru a fi folosiţi în campania electorală? Ia băgat directorul de care facem vorbire şi oamenii săi de încredere în propriile buzunare? Sau a mers o parte la partid şi o parte a rămas la ei? Cum tot răspândacii vorbesc că pe fir ar fi intrat un organ de control, poate descurcă acesta iţele.

Cârcotaşii au aflat că un personaj de pomină al judeţului, instalat recent pe un post de director adjunct la o firmă importantă, cu capital de stat, ar fi declarat că va face ordine în compania respectivă cum n-a fost niciodată. Nu ştim dacă chiar aşa o fi, dar cică omul nostru a declarat că trebuie să dea afară câteva sute de salariaţi, deoarece organigrama este umflată peste poate şi mulţi ar tăia frunze la câini prin întreprindere. Dar până să facă disponibilizările respective, cică a început războiul cu ceilalţi directori din unitate, cu gândul clar să „epureze” vreo doi dintre ei şi încă vreo câţiva şefi de servicii şi compartimente. Motivul cică ar fi să aducă în locul lor oameni mai competenţi profesional, dar scopul real este acela de a-şi pune pe posturile respective oamenii săi de încredere. Dacă aşa o fi cum vorbeşte lumea, se va vedea în scurt timp. Asta, în cazul în care nu va fi şi el debarcat până n-apucă să-şi pună planurile în practică.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Vorbeşte lumea că un şef de la o direcţie deconcentrată din judeţ ar fi făcut oarece mişmaşuri...... CRISTI GRIGORAS, tu esti?

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

3 zile ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

3 zile ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

3 zile ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

3 zile ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

3 zile ago