Spun gurile rele pe la colţuri că e jale mare într-o instituţie din zonă. Semnalul pe unitate a fost dat şi acum se urmăreşte distrugerea tuturor dovezilor care ar putea dăuna grav unora. Oamenii sunt agitaţi, susţin zvonerii de prin târg, şi lucrurile se precipită tot mai tare de la o zi la alta. Cârcotaşii şuşotesc că angajaţi din acel loc se ocupă în aceste zile cu distrugerea unor materiale care nu au ce căuta prin sertarele şi arhiva instituţiei, aşa că acţiunea s-a pornit în forţă. Oamenii, cică, stau zi şi noapte la birou, având ordin să termine treaba pe repede înainte, astfel ca totul să fie rezolvat până la începutul anului viitor. Gurile rele prevestesc un scandal mare cât casa aici, dar viitorul ne va arăta dacă va fi sau nu aşa.
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…