Categories: Gura lumii

Gura lumii, 15.05.2018

Vorbesc cârcotaşii că o duduie s-a supărat tare de tot pe un coleg de partid şi a început să urle la el, într-o şedinţă, de a auzit tot oraşul. Cică, povestesc zvonerii prin târg, respectiva a venit însoţită de un bărbat, care, deşi nu avea nici o treabă cu ce se discuta pe acolo, a dat cu pumnul în masă, ca să se rezolve problema femeii. Gurile rele au aflat că treaba a ajuns până la şefii lor de partid, motiv pentru care se pune, susţin zvonerii, de o excludere sau două din formaţiunea politică cu pricina. Cârcotaşii s-au amuzat copios că lucrurile au scăpat de sub control şi că aşa se discută printre oameni cu funcţii destul de importante. Dar, unde nu este educaţie, vai de funcţie.

Povestesc gurile rele că un personaj săgetat de pe la noi a aflat că stă foarte rău în sondaje şi acum plânge pe la uşile şefilor săi, să rezolve cum pot sondajul cu pricina. Adică, să-l facă şi pe el mai apreciat de oameni şi să crească în sondaj mai ceva ca Făt-Frumos! Zvonerii susţin că lucrurile s-au aflat deja şi e mult mai greu să schimbi procentele în aceste condiţii. Miza este mare, şuşotesc cârcotaşii, iar sondajul de care vorbim nu l-a satisfăcut pe omul nostru şi este şi de înţeles acest lucru, având în vedere că alegerile se apropie cu paşi repezi. Vom vedea dacă procentele vor fi ridicate, sau partidul merge pe adevăr şi le lasă cum au fost ele calculate.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

13 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago