Categories: Eveniment

Gura lumii

Un purtător de bulan dintr-o zonă cu multe lămpaşe şi de unde s-a pornit o revoluţie împotriva comuniştilor acum ceva timp, spun gurile rele că are un fetiş care te înmărmureşte. Îşi bate nevasta de o usucă fără motiv aparent. Ultima corecţie luată de femeie de la soţul ei a dus-o pe patul de spital zilele trecute. Ea nu poate face nimic, nu poate să-l reclame, pentru că nimeni nu o bagă în seamă şi trebuie să îndure pumnul bătăuşului. Cei care ar trebui să o ajute sunt subordonaţii soţului ei. Povestioara asta n-ar fi de spus, dacă ne gândim că fiecare are fanteziile sale, dar în cazul omului, treaba întrece orice s-ar putea considera cât de cât normal. Ba chiar, duce cu gândul spre probleme mintale grave de care suferă respectivul şi deci, lumea trebuie să afle, inclusiv şefii acestuia. Nu de alta, dar purtătorul de bulan trebuie să apere interesele şi drepturile omului şi este greu de crezut că poate face asta. În plus, poate şefii lui se vor sesiza şi-l vor corecta, ţinând cont că de multe ori îşi bate nevasta chiar în sediul instituţiei unde lucrează.

 Vorbesc gurile rele că vântul schimbării bate peste tot. Astfel, cârcotaşii susţin că omul cu cel mai înalt rang din rândul celor bisericoşi dintr-un orăşel de pe Valea Mureşului a fost coborât de pe piedestal de către cel mai mare şef al preoţilor din judeţul nostru. Cârcotaşii spun că mai marele i-a făcut mai multe vizite omului de care facem vorbire şi mare i-a fost surprinderea când l-a găsit pe acesta abia ţinându-se pe picioare din cauza alcoolului. Oamenii mai vorbesc că acesta se prezenta rupt de beat şi la slujbele religioase. În aceste condiţii, nu a mai durat mult, până ce respectivul a fost mătrăşit de şefii lui. Una dintre poveştile reclamate de enoriaşi şefilor omului nostru a fost şi cea în care el a oficiat o căsătorie religioasă, însă pentru că băuse prea mult înainte de eveniment, de abia se ţinea pe picioare, când să-i pună mirelui coroniţa pe cap, mai că nu a căzut peste acesta. Gurile rele spun că prin schimbarea lui s-a făcut dreptate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago