O afacere cel puţin dubioasă este derulată de şeful unei companii de stat aflată în pragul falimentului. Gurile rele spun că omul care pozează într-un tip incoruptibil a ajuns şi la borcanul cu miere. Ca orice muritor, n-a rezistat tentaţiei de a-şi vârî mâna până la cot. Spun cârcotaşii că omul, alături de o rudă a sa, angajată şi aceasta la aceeaşi firmă falimentară, au convenit să dea un spaţiu în chirie către un privat, spaţiu ce aparţine firmei. Ar fi trebuit să încheie şi acte pentru acest lucru şi banii să intre în firma de stat, însă cei doi o lălăiesc de câteva luni bune. Privatul s-a mutat în spaţiu, consumă la utilităţi, dar chiria o vâră în buzunarele celor doi. Şi nu e vorba de bani de ţigări, ci de o sumă frumuşică. Cârcotaşii spun că vreo 5.000 de căciulă ar încasa fiecare de la privat, iar acestuia îi convine de minune. El ar trebui să dea banii aceştia doar pe utilităţile la spaţiul închiriat, utilităţi plătite tocmai de firma falimentară.
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…