Categories: Gura lumii

Gura lumii 13.03.2014

Cică, mai nou, în oraşul cu cetate au apărut un super instructor auto, care are abilităţi mult prea dezvoltate faţă de muritorii de rând. Se pare că acestuia, din comoditate sau din teribilism,  îi place să conducă maşina de pe scaunul din dreapta, deşi volanul se află, aşa cum este normal la noi în ţară, pe partea stângă. Aşa a fost văzut omul, zilele trecute, conducând maşina-şcoală chiar prin buricul târgului. Mai exact, prin sensul giratoriu de la Poşta Veche. Stătea tolănit domnul instructor auto pe scaunul din dreapta şi, cu braţul întins manipula volanul aflat la stânga. Asta, în condiţiile în care locul şoferului era liber. O fi având maşina-şcoală dublă comandă la frână şi ambreiaj, dar din poziţia în care se afla instructorul amintit, cât de rapid ai fi, este destul de incomod să foloseşti normal schimbătorul de viteze şi chiar volanul. Întrebarea este, dacă-l vedea un poliţist de la rutieră, oare cum reacţiona?

Se aude prin târg că angajaţii unei brutării deschise de curând, pe unul din bulevardele în pantă ale Devei, ies ca furnicuţele în fiecare dimineaţă să îşi măture trotuarul din faţă. Până aici, nimic de comentat despre faptul că patronul brutăriei dă dovadă de spirit civic şi-şi pune subordonaţii să măture zilnic trotuarul din faţa acesteia. Doar faptul că tot praful care se ridică atunci când mătură ei ca nişte furnici harnice se aşază pe halatele lor albe, imaculate. Având în vedere că după ce-şi termină programul de măturat în stradă brutarii intră în clădire şi se apucă de făcut pâinea, nu ştim cât de igienic este acest lucru. Dacă proprietarilor brutăriei nu le convine să plătească un om numai pentru menţinerea curăţeniei în jurul imobilului, atunci ar trebui măcar să-i doteze pe oamenii ieşiţi la măturat cu haine folosite doar în acest scop, ca să nu mai dea cu mătura în stradă, îmbrăcaţi în echipamentul folosit în brutărie.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

15 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

15 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

15 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

15 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

15 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

15 ore ago