Vorbesc cârcotaşii că un fost director al unei instituţii cu sarcini de control igienico-sanitar, care vreme de mai mulţi ani, i-a jupuit pe administratorii de firme private, cum au vrut muşchii lui, trimiţându-şi dulăii în controale cu temă fixă, cică a ajuns în prezent într-o postură nu tocmai pe placul lui. Asta, după ce partidul său a pierdut lupta pentru putere. Spun gurile rele că omul nostru a fost nevoit, în aceste condiţii, să facă doi paşi înapoi şi să facă pe dracu-n patru pentru a se pune bine cu cei care conduc acum instituţia respectivă. Aşa că din lupul cel rău, fostul director s-a transformat repede în mieluşel, speriat fiind că, în caz contrar, va fi dat la o parte şi de la ciolănaşul pe care încă mai poate să-l roadă în amintita instituţie. Gurile rele pun pariuri prin birourile şi coridoarele firmei, pe câtă vreme va rezista fostul director în postura de mieluşel blând, ştiindu-se că el se schimbă mai ceva ca vremea.

 Un şef de pe la o instituţie care se ocupă de finanţe, care s-a transbordat cu vreun an în urmă în partidul aflat de ceva timp tot pe cai mari, cică a ajuns la concluzia că nu este prea devreme să se ocupe de imaginea sa, chiar dacă alegerile locale vor avea loc peste doi ani şi jumătate.  Aşa că, spun zvonerii, omul nostru, care vrea neapărat să ajungă primarul unuia din municipiile din judeţ, s-a apucat vârtos de muncit, pentru partidul în care s-a translatat, cât şi pentru şlefuirea imaginii sale politice. Spun gurile rele că personajul de care facem vorbire are şanse mari să ajungă edil şef, în condiţiile în care este susţinut de colegii de partid, mai ales de şefii de la centru. Dar, pentru asta va trebui să dovedească şefilor din partid, de la nivel jude-ţean şi naţional, că are resursele financiare şi o puternică susţinere în comunitatea pe care vrea s-o conducă în viitoarea legislatură, pentru a ieşi învingător în urma alegerilor. Dacă în ce priveşte partea financiară omul n-are probleme, la capitolul imagine în comunitate, lucrurile cică nu stau tot atât de bine. De aceea, respectivul a început deja să lucreze la imaginea sa de om politic şi cetăţean de treabă al urbei.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

45 de minute ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

3 ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

4 ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

4 ore ago

Secțiunea Margina-Holdea, din Autostrada Lugoj-Deva, gata în acest an

Secţiunea Margina - Holdea de pe auto­strada Lugoj - Deva (A1) a atins un stadiu…

4 ore ago