Nicoleta Popa
Sute de hunedoreni s-au trezit anul acesta cu locuinţele sparte de hoţi. Se pare că spargerile au fost date la persoane înstărite, iar hoţii s-au documentat foarte bine înainte de a acţiona, ştiind cu lux de amănunte ce are omul în casă. În majoritatea cazurilor, s-a acţionat prin spargerea butucului încuietorii uşii.
Un hoţ, mai multe furturi
Un caz recent, este acela în care hoţii au călcat locuinţa unei familii de medici din municipiul Deva. Potrivit poliţiştilor, hoţii au rupt butucul de la yală, plecând din apartamentul respectiv cu mai multe bijuterii, bani, dar şi alte bunuri de valoare. Spărgătorii nu au fost încă identificaţi, anchetatorii bănuind, totuşi, că unul dintre autorii furtului este un bărbat care a fost închis şi pentru alte infracţiuni. „Avem un cerc de suspecţi în acest caz. Există posibilitatea să fie o legătură între furturile cu mod de operare prin ruperea butucului încuietorii yalei şi alte furturi din locuinţe”, a declarat comisarul şef Liviu Gabriel Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.
De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii noiembrie, în judeţ au fost reclamate peste 500 de furturi din locuinţe, cu 11 la sută mai mult faţă de anul trecut.
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…