Cică povestesc cârcotaşii pe la colţuri că într-o comună unde se va construi o groapă de gunoi va fi scandal mare, după ce sătenii de acolo şi-au dat seama ce pericol îi paşte. Povestesc gurile rele că oamenii s-au hotărât să-l dea jos pe primarul comunei, după ce ei susţin că acesta i-a minţit în legătură cu investiţia de care vorbim. Mai mult, se pare că primarul nu ar fi străin de o sumă care a fost pusă în joc cu această ocazie. Zvonerii susţin că mulţi de acolo sunt supăraţi şi se consideră minţiţi de către cel aflat în fruntea comunităţii lor. Se pare că demersul de a-l da jos pe primar de pe fotoliu său este susţinut chiar de unii dintre salariaţii instituţiei. Cârcotaşii spun că oamenii sunt supăraţi nevoie mare pe primar, mai ales că el nu este localnic get-beget, iar acum, ei cred că acesta îşi bate joc de ei.
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…
View Comments
Naravul din fire n'are lecuire. Ma refer la prima parte.