Şuşotesc zvonerii pe la colţuri că un schimb extrem de avantajos a fost făcut recent în mediul politic local. Cică unii au pierdut, dar doar o persoană a câştigat din acest schimb. Pentru că acum e momentul de aur al celor care sunt obişnuiţi să negocieze şi să iasă învingători din toate situaţiile. Aşa s-a întâmplat recent, iar un politician a ştiut să-şi atingă scopul, acela de a candida pentru un loc în Parlament. A tras sforile, i-a minţit până şi pe cei apropiaţi şi acum totul este bine, lucrurile se îndreaptă către o nouă victorie. Nu cea de culise, care a fost câştigată cu brio. Tot ce mai poate să se petreacă este ca socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea din târg.
Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…