Categories: Gura lumii

Gura lumii, 12.07.2013

Spun gurile rele că locatarii unui bloc din municipiul cu castel au de furcă cu administratorul asociaţiei de proprietari la care sunt arondaţi, pentru că acesta găseşte, de la o vreme, tot felul de modalităţi pentru a-i jecmăni când este vorba de plata taxelor comune. Aceştia au ajuns să fie disperaţi şi să nu mai ştie încotro s-o apuce, pentru că respectivul preşedinte a început, imediat cum a simţit că se apropie perioada concediilor, să le bage pe gât tot felul de pierderi închipuite şi de penalităţi umflate în mod ridicol, deşi nu au la bază nici un motiv întemeiat şi nici vreo explicaţie logică, spun oamenii. Aşa au ajuns locatarii arondaţi respectivei asociaţii să scoată din buzunare bani pentru pierderi de peste 70 de metri cubi de apă şi pentru amenzi chiar şi de 700 lei pe lună, pentru nişte amărâte de restanţe de câteva sute de lei. Şi, culmea, s-au mai şi trezit, după ce au achitat, că nu primesc o chitanţă măcar pentru banii daţi respectivei asociaţii.

Vorbesc cârcotaşii că îndată ce poliţiştii au lăsat-o mai moale cu vânătoarea contrabandiştilor de ţigări, cică au început să apară în preajma acestora o categorie mai „specială” de clienţi. Adică, nişte agenţi de poliţie care, chipurile, veghează cu atenţie să nu mai înflorească traficul cu ţigarete de contrabandă în zonă. Numai că, dacă vreo persoană stă puţin mai multă vreme în perimetrul unde-şi fac văleatul traficanţii amintiţi, îşi dă iute seama că între ei şi agenţii cu pricina este o relaţie nu doar de non-combat, ci chiar de colaborare. Adică, agenţii cu pricina îşi iau tainul zilnic de ţigări de la contrabandişti, la un preţ simbolic sau chiar pe de-a moaca, iar aceştia se fac că nu-i văd pe traficanţi cum plasează ţigările netimbrate diverşilor amatori. Ba uneori, le mai dau şi semnalul necesar, când este vorba să vină colegi de-ai lor în razie prin zonă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Voi care sunteti functionari la stat ,care munciti ca , procuror ,judecator ,avocat ,politist, consilier ,primar ,medic sau profesor si sunteti acuzati de diferite infranctiuni penale ,de ce trebuie sa va faceti colegii cinstiti de rusine si societatea civila ,dati-va demisia urgent din functiile pe care le detineti si timp de 10 ani sa nu mai incercati sa aveti vre-o functie publica la stat ,interlopi cu legitimatie de la stat ce ati devenit !

    Justitiarul de Hunedoara

  • Cred ca ceva nu se leaga in articolul cu administratorul si presedintele de asociatie. Aceste doua persoane sunt alese de catre adunarea generala si se pot schimba de catre o adunare generala extraordinara care poate fi convocata oricand in condiile legii (adica foarte simplu).
    Daca adunarea generala insa nu vrea sa-i schimbe cred ca articolul nu are nimic la baza decat o barfa (ca de obicei), iar cei care au facut sesizarea in acest mod "misterios" s-ar putea sa aibe chiar ei o problema.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

2 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

2 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

2 zile ago