Spun cârcotaşii că doi administratori de la o firmă austriacă au făcut împreună bani frumoşi, după ce i-au fentat pe patronii austrieci, că le fac afacerea să prospere. Povestesc zvonerii pe la colţuri că doamna şi domnul de care vorbim şi-au umplut mai întâi buzunarele şi apoi au trimis ce a mai rămas, la patroni. Gurile rele şuşotesc că administratorii ar fi avut oareşce relaţii de amor, însă nu pentru mult timp. Asta, pentru că bărbatul, care face naveta săptămânal în Austria, unde are familie, şi-a găsit local o jună, cu care împarte apartamentul din oraşul cu cetate. Zvonerii susţin că oamenii îşi fac de cap cum vor pe banii străinilor, dar asta se pare că nu va mai ţine mult. Mai ales, că, spun gurile rele, au intrat pe fir şi procurorii.
PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…
View Comments
cica patru milioane de euro,o fi adevarat