Categories: Gura lumii

Gura lumii 12.02.2014

Vorbesc gurile rele că un fost edil, care acum se ocupă doar de afaceri, are de o vreme încoace mari probleme cu salariaţii. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că omul nostru a ajuns să fie reclamat de angajaţii care nu îşi primesc salariile la zi. Cică, susţin cârcotaşii, fostul edil stă liniştit, pentru că mai are încă unele conexiuni şi nimeni nu îi face nimic, toate controalele finalizându-se cu note bune pentru firma acestuia. Salariaţii însă sunt disperaţi şi cer să se facă alte verificări, de data asta pe bune, iar patronul lor, care se pare că a învăţat şmecheriile de la stat, să fie obligat să le plătească lefurile la zi şi nu o dată la câteva luni, cum se întâmplă de mai mult timp la firma cu pricina. Omul nostru, mai povestesc gurile rele, vrea să recupereze banii pierduţi în campania electorală, atunci când nu a reuşit să ajungă pe funcţia mult dorită.

Cârcotaşii povestesc prin târg că un om de afaceri de succes din judeţ este în ultima vreme tare abătut. Motivul pentru care omul nostru e mai mereu trist ar fi acela că a fost părăsit de prietena lui, care s-a supărat pe bărbat că nu vrea să-i facă un copil. Aşa că femeia şi-a făcut bagajul şi dusă a fost, lăsându-l pe omul nostru cu buzele umflate. Zvonerii vorbesc pe la colţuri că de la plecarea muierii, afaceristul este plin de draci şi uneori îşi varsă năduful pe salariaţii din firmele sale, care nu mai ştiu încotro să o apuce, când şeful lor o ia razna. Toată tărăşenia cică a pornit de la faptul că femeia, văzând că ibovnicul ei nu are de gând să-i pună verigheta pe deget, s-a gândit că dacă-i face un copil, îl va îndupleca. Dar n-a fost să fie aşa, iar ea l-a părăsit cu gândul să-şi caute un alt bărbat, cu care să-şi întemeieze o familie.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

24 de ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

24 de ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago