Categories: Gura lumii

Gura lumii, 11.12.2012

În teorie şi în lege, competiţiile sportive şcolare sunt încurajate de stat şi de autorităţile din domeniu. Ca dovadă, regulamentul de organizare are, printre altele, şi următoarele cerinţe: favorizarea socializării copiilor şi elevilor, creşterea numărului de elevi practicanţi ai sportului prin lărgirea şi diversificarea activităţilor de selecţie, cultivarea în rândul copiilor şi a elevilor a spiritului de fair-play. Cum, însă, în practică intervin prostia şi birocraţia, derularea întrecerilor şcolare are deseori de suferit. Ultimul exemplu de proastă organizare şi lipsă de flexibilitate în acest sens vine dintr-un municipiu din sudul judeţului, care a dat ţării un talent de excepţie în sportul minţii. Astfel, în loc să încurajeze în mod real şi cum cere legea participarea elevilor la etapa locală a Olimpiadei Naţionale a Sportului şcolar, unii directoraşi şi inspectoraşi au pus beţe în roate mai multor participanţi. Prin urmare, mai mulţi elevi, unii dintre ei membri ai unui club de şah, s-au trezit că nu pot participa la competiţia sportului minţii, din cauza unei adeverinţe şcolare ori a lipsei avizului medical, deşi nimeni nu-i informase pe profesori  despre necesitatea unor astfel de documente.

O informaţie „neagră” despre un club de tradiţie din sudul judeţului se face simţită pe tot mai multe canale media. Cică gruparea respectivă, care a avut un parcurs ruşinos în actualul tur de campionat, este pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, din cauza manevrelor neinspirate şi a picajului în afaceri al finanţatorului oficial. Jucătorii sunt neplătiţi de luni de zile, conturile clubului sunt şi ele goale, datoriile cresc de la o zi la alta, iar majoritatea componenţilor lotului şi-au depus memorii pentru a deveni liberi şi a se transfera la alte echipe. În consecinţă, următorul şi cel mai probabil pas al echipei va fi retragerea din campionat, deşi reprezentanţii grupării exclud, în mod oficial, această variantă „neagră”. Ar fi pentru a doua oară de la declanşarea crizei când acest club intră în colaps financiar şi se vede nevoit să abandoneze competiţia. Situaţia demonstrează că finanţatorul echipei n-a învăţat încă lecţia de bază a perioadelor de criză, care impune „să te întinzi doar cât îţi este plapuma” şi a făcut încă o dată transferuri mai scumpe decât îi permitea bugetul.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

5 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

5 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

5 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

5 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

5 ore ago