Categories: Gura lumii

Gura lumii, 11.11.2014

Povestesc gurile rele prin târg că un lider săgetat, aflat din 2012 într-un post de conducere pe la judeţ, şi-a tras o limuzină cu un preţ demn de un şeic, mai ales că a dat cash pe ea. Cică omul nostru a pus banii jos, aproape 100.000 de euro, fără să clipească, semn că afacerile îi merg extrem de bine. Zvonerii susţin asta pentru că politicianul local a făcut achiziţia respectivă, după ce şi-a ridicat şi o viloacă impresionantă, în municipiul reşedinţă de judeţ. Acum, cârcotaşii se întreabă care-i reţeta secretului financiar folosită de respectivul personaj, care a reuşit să se chivernisească în câţiva ani, cât nu reuşesc muritorii de rând într-o viaţă întreagă. Asta, mai ales că el a avut majoritatea vremii funcţii de bugetar, plătite cu salarii, hai să le spunem decente, nu exorbitante.

Un mastodont, fala unei micuţe urbe, va fi pus la pământ în scurt timp,  prilej bun pentru nişte băieţi deştepţi să mai facă uşor nişte milioane. Acest lucru a iscat un adevărat război în micuţul oraş, între şeful localităţii şi câţiva nostalgici cu funcţii în partidul din care face şi edilul. Însă, motivele pentru care s-a băgat necuratul între ei n-au a face cu dorinţa de a păstra istoria urbei, ci ele sunt de natură financiară. Cele două tabere se bat practic pe contractul care le permite să pună la pământ uzina şi nu neapărat pe banii primiţi pentru această operaţiune. Scopul lor este altul, acela de a valorifica fierul pe care-l obţin în urma demolării şi care nu este deloc puţin, dat fiind faptul că regimul care a construit în vremuri demult apuse n-a făcut deloc economie. Bârfitorii bine informaţi spun că există material pentru a face o avere bunicică de pe urma acestui contract şi, din acest motiv, este o luptă la baionetă între cele două tabere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

14 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

19 ore ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

19 ore ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

19 ore ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

19 ore ago