Un jucător tânăr şi de mare perspectivă al unei echipe care a fost revelaţia anului în sportul hunedorean a devenit ţinta ironiilor coechipierilor, după ce a apărut la antrenamente cu tricourile… călcate. Dând dovadă de un spirit de observaţie mai ceva decât în terenul de joc, colegii junelui şi-au dat foarte repede seama că acesta are o iubită. Şi încă una mult mai gospodină şi mai serioasă decât sunt de regulă tinerele din ziua de azi. Fie invidioşi, fie amuzaţi în spirit prietenesc de „reuşita” pe plan personal a jucătorului, colegii l-au luat mai mereu la 11 metri. Ironiile s-au accentuat în momentul în care jucătorul a început să refuze invitaţiile în oraş ale coechipierilor, pentru a merge să-şi petreacă timpul cu iubita. Băşcălia a dispărut însă ca prin farmec când jucătorul şi-a prezentat iubita colegilor şi aceştia au realizat că au în faţă un cuplu frumos. S-a aflat astfel că şi iubita jucătorului este tot sportivă şi că are un efect pozitiv asupra junelui. Dincolo de binefacerile iubirii, fata, care este cu câţiva ani mai mare decât jucătorul, l-a transformat se pare pe iubitul ei într-un personaj cuminte şi devreme acasă. Ceea ce este cât se poate de benefic performanţei.

Descrierea clasică şi plastică a lucrurilor care se pretind măreţe, dar care sunt de fapt „putrede” pe interior, respectiv „afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” se potriveşte de minune şi unui complex comercial ce se vrea de fiţe din centrul oraşului cu Cetate. Cică la furtuna de miercuri seară, „bubele constructive” ale clădirii ce găzduieşte complexul au ieşit din nou la iveală şi s-a demonstrat încă o dată că lucrările de modernizare s-au făcut de mântuială. Astfel, ploaia a găsit foarte simplu şi rapid numeroase locuri de acces prin acoperiş sau pe la îmbinări şi a transformat etajul superior al clădirii într-un spaţiu dotat cu numeroase duşuri. Noroc însă că majoritatea firmelor care închiriaseră respectivul spaţiu plecaseră încă de câteva luni, de când… a căzut tavanul. Iar ultima firmă rămasă acolo, care aparţine unor chinezi, nu s-a grăbit să reclame situaţia creată de ploaie, deoarece aceştia sunt învăţaţi, probabil, cu lucruri mai rele.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: Gura lumii

Recent Posts

BĂRBAT DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTI, SUB INFLUENȚA SUSBSTANȚELOR INTERZISE

Polițiștii rutieri din Hunedoara au scos din trafic un șofer depistat la volan sub influența…

22 de minute ago

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

15 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

16 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

16 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

16 ore ago