O convorbire cu Miron Cozma

Posturile TV şi presa scrisă au relatat pe larg despre intenţia lui Miron Cozma, practic materializată, de a reveni în politică. În ceea ce mă priveşte, am avut o convorbire telefonică cu Miron Cozma. Pe Miron Cozma l-am văzut ultima dată „live” pe 16 februarie 1999. Era cu o zi înainte de bătălia de la Stoeneşti, acolo unde a fost arestat. În ziua bătăliei, nu ne-am mai văzut, a fost arestat la o oarecare distanţă de locul unde ne aflam noi, jurnaliştii, imaginile filmate le-au aparţinut doar jandarmilor.
Recunosc că am avut o oarecare emoţie şi o senzaţie ciudată. Ne cunoaştem din 1991, mai precis din ziua în care el a plecat cu ortacii la Bucureşti, acţiune în urma căreia a căzut guvernul Petre Roman. Apoi ne-am revăzut cu oarecare regularitate, de cel puţin câteva ori pe an, el în calitate de lider sindical, iar eu ca jurnalist. Aş spune mai degrabă că eram pe poziţii adverse, niciodată nu am fost de acord cu mineriadele şi cu modul haiducesc de a proceda al liderilor sindicali din Valea Jiului. Întotdeauna i-am recunoscut inteligenţa lui Cozma, ba chiar o carte de a mea, ce sper să apară în curând, are ca punct central un fel de istorie a mineriadelor, văzută prin prisma jurnalistului. Am experimentat, cum spuneam, o senzaţie stranie. Parcă ne lega nu adversitatea, ci un fel de prietenie a doi oameni pe care evenimentele i-au adus în acelaşi spaţiu, în acelaşi timp. Vorbeam condescendent, la fel şi Miron Cozma. Pragmatic, ca de obicei, ştie că prezenţa lui aduce rating. Aşa că mi-a cerut, la schimb, să-i dau imaginile de arhivă pe care le deţin. Economie de piaţă, mi-a spus… Am ore întregi de imagini de arhivă cu Miron Cozma. Da, vă dau, i-am spus la rândul meu însă, cu o condiţie. Da…? I-am explicat în câteva cuvinte despre cartea mea cu mineriadele. Veţi veni la lansarea cărţii mele, indiferent dacă vă place ce veţi citi acolo? Vin, mi-a promis. Vă iau martori…