Categories: Gura lumii

Gura lumii, 10.10.2016

S-a băgat singur în gura lupului, chiar dacă putea respecta legea fără nici un fel de urmări. Este vorba de şeful unei instituţii de ordine din sudul judeţului care a provocat un incident minor de circulaţie. Omul nu era băut, avea asigurare, era cu totul în regulă şi putea pur şi simplu că încheie o înţelegere amiabilă. S-a complicat inutil, spun bârfitorii, şi exercitându-şi autoritatea i-a cerut celui vătămat, un localnic, să nu spună nici pâs despre incident. În schimb, să-şi asigure liniştea, i-a dat banii pentru reparaţia maşinii avariate. Omul nu s-a putut abţine şi a povestit în stânga şi-n dreapta despre păţanie până când vorba a ajuns şi pe la urechile unor indivizi care se ocupă cu culegerea de informaţii. Aceştia au făcut un raport şi nu este exclus ca în următoarea perioadă, şeful să fie chemat la dat cu subsemnatul.

Afaceri necurate la un serviciu subordonat unei municipalităţi din regiunea cu lămpaşe. Şefii serviciului nu s-au lecuit de fărădelegi după ce în urmă cu puţină vreme au fost săltaţi şi era cât pe ce să stea la răcoare câteva luni. Gurile rele spun că respectivii, din ordinul superiorului, au pus la cale o afacere de zeci de mii de lei lunar. Aceştia trec în acte că întreţin, tratează şi capturează în fiecare zi zeci de animale fără stăpân. În realitate, aceştia nu doar că nu au de unde prinde atâtea animale, dar le mai şi omoară pe loc. Este drept că nu ei, ci subordonaţii lor, dar în acte sunt trecute cheltuieli exorbitante cu întreţinerea lor. Banii, spun bârfitorii, intră în conturile şefilor şi nu sunt deloc puţini.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

2 zile ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

2 zile ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

2 zile ago