Categories: Gura lumii

Gura lumii 1.08.2011

După frământări şi scandaluri finalizate cu excluderi din rândul organizaţiei, membrii unui partid din zona cu multe lămpaşe şi-au găsit omul ideal cu care să iasă în faţă la examenul local de anul viitor. Persoana în cauză va produce un adevărat cutremur la nivel local, spun cârcotaşii, dat fiind faptul că are o imagine nepătată şi în plus, este şi foarte cunoscut. A condus ani la rând structuri de ordine şi s-a remarcat după ce i-a tras la răspundere pe toţi mahării, indiferent de culoarea politică. Prin urmare, omul este candidatul ideal cu şanse mari de reuşită în faţa unui tânăr politician cu mai multe mandate la activ şi considerat pe bună dreptate favorit să mai obţină unul. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa cum şi-au imaginat politicienii locali cu trei trandafiri în piept. Candidatul lor are un trecut tumultuos, cu legături strânse cu lumea subterană şi plină de fărădelegi. Cârcotaşii spun că sunt numeroşi interlopi care au beneficiat de protecţie în timpul când candidatul perfect ar fi trebuit să-i arunce într-o grotă şi să arunce cheile. În plus, fetiţele erau o altă pasiune a omului, chiar dacă era însurat. Toate aceste mici secrete ar urma să fie scoase la lumină, pentru a-i contura cât mai bine imaginea în faţa celor care-l ştiu imaculat. Că o fi drept sau nu, rămâne de văzut, cum rămâne să ne elucidăm şi dacă bârfele despre om au sâmbure de adevăr sau sunt doar lovituri sub centură.

Securitatea purtătorilor de lămpaşe este pusă la cale în vârf de munte, într-o căbănuţă cu vin fiert şi ţuiculiţă cu scorţişoară în loc de săli de conferinţă şi miros de cerneală sau de creier ars de atâta gândit. Miros de creier ars este totuşi, dar nu de la gândit, ci de la grătarele servite de specialiştii care ar trebui prin munca lor să-i aducă teferi, la lumină, pe cei care îşi câştigă pâinea de pe urma muncii grele şi le asigură atât lefurile specialiştilor, cât mai ales escapadele pe la căbănuţele din vârf de munte. Gurile rele spun că de ceva vreme, aceşti specialişti se muncesc de mama focului pe la cabane, aproape la fiecare final de săptămână, cu scopul de a stabili diferite metode, prin care să facă munca mai sigură a miilor de pălmaşi. Locul favorit este în vestul zonei cu lămpaşe, după cum arată deconturile, spun cârcotaşii care le-au văzut, iar în ele sunt trecute cheltuieli care nu prea au legătură cu întâlnirile de lucru. În loc de fursecuri şi cafele, apar materiale consumabile care în fapt, sunt băuturi fine şi scumpe, dar şi alte cheltuieli mascate, care să finanţeze petrecerile. Deşi este o bătaie de joc la adresa muncitorilor, cârcotaşii spun că, în fond şi la urma urmei, n-ar fi tocmai cel mai rău lucru din lume, dacă ne gândim că şi alţii au chefuit şi apoi au decontat râme sau chiloţei de damă, deşi erau toţi bărbaţi.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

23 de ore ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

23 de ore ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

23 de ore ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

23 de ore ago