Dispoziţie internă trimisă în grabă către toate formaţiunile de luptă ale partidului cu săgeată, după ce chiar şeful, o tânără suită pe funcţie accidental, a grăit o prostie mai mare decât ea şi care a inflamat o ţară întreagă. Cucoana în cauză s-a luat de bolnavii cu afecţiuni care în multe cazuri duc la moarte, să fie puşi la zid. Nici nu contează nuanţa propunerii ei chiar dacă, poate, în parte ar fi justificată cel puţin economic. Pentru a repera porumbelul fugit pe gura domniţei, militanţii au primit dispoziţie să spele prostia prin explicaţii detaliate. Referindu-ne la regiunea noastră, cârcotaşii spun că toţi postacii hunedoreni ai formaţiunii cu săgeată au fost mobilizaţi la lucru şi puşi pe treabă de a luat foc, internetul. Cuvintele cheie în nota primită la sediul din capitala judeţului şi pe care activiştii trebuie să lucreze, e musai să arate că este o dezinformare din partea opozanţilor şi că propunerea cucoanei este foarte bună, pentru că va salva vieţi.
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…
View Comments
Cucoana face jocul marilor companii de medicamente si echipamnente medicale care au reusit sa corupa si sa distruga sistemul sanitar din Romania.
Despre fostul ministru al sanatatii, coleg de partid cu cucoana si initiator al proiectului de lege, ne intrebam de ce pana acum DNA-ul nu l-a intrebat nimic despre milioanele de euro investite in aparatura performanta, plasata in unitati medicale care nu aveau personal medical de specialitate pt. a le folosi.
Tot in preajma unor alegeri s-au intamplat asfel de lucruri.
Oare nu despre bani murdari este vorba si de data asta, bani care sa fie folositi in campania electorala?!
Sistemul sanitar a avut cel mai mult de suferit in perioada in care NICOLAESCU a fost la comanda ministerului.