Un fost primar dintr-un municipiu cu combinat a ajuns să negocieze nevoie mare, tocmai cu cel pe care-l hulea în urmă cu mulţi ani, când el se afla la cârma oraşului. Vorbesc cârcotaşii că omul nostru trage nădejde să fie pus pe lista unui partid cu nume de moderator, însă cel cu care negociază este tocmai un duşman declarat, pe care l-a jignit pe când el era primar, iar celălalt, director într-o unitate turistică. Numai că, se ştie, în politică nu se mai ţine cont chiar de nimic, şi cei doi au ajuns, acum, să stea la aceeaşi masă şi, mai mult, să discute şi să negocieze candidatura fostului edil şef. Zvonerii au aflat şi povestesc că e de râsul curcilor ce se întâmplă în oraşul cu castel, iar lucrurile se pare că au luat-o razna. Cârcotaşii susţin că, fiind vorba de ciolan, cei doi au trecut peste orice animozităţi, au bătut oarecum palma, pentru atingerea scopului comun, acela de a câştiga fotoliul de primar al municipiului respectiv.
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…
View Comments
SCHIAU PUPINCURISTUL VREA SA INTRE IN USL. PSD-ul TRAGE DE EL RUSINE.