Categories: Gura lumii

Gura lumii 05.09.2011

Septembrie este lună bogată pentru un şef de serviciu care de vreo doi ani a inventat o metodă de îmbogăţire ce merge ca unsă. Aşa a fost şi anul trecut când a trecut de la tenişii chinezeşti şi mersul pe jos, la maşina japoneză şi haina făcută de designeri renumiţi. Omul, spun gurile rele, şi-a făcut plinul recent după ce a organizat o chermeză. O mică parte a dat şi la forul ce-l susţine pe funcţie, deşi ar fi trebuit să umfle conturile formaţiunii. Cu căciula în mână şi cu faţă de milog, şeful respectiv s-a dus la superiori şi le-a plâns, cum că, din cauza crizei, n-a adunat prea mult, că unii n-au plătit şi alţii au promis. Superiorii au înghiţit găluşca şi au considerat că omul nu-i minte, n-are el chiar aşa de mare tupeu. Realitatea este cu totul alta, spun cârcotaşi avizaţi, iar banii adunaţi de la comercianţii prezenţi la chermeză nu sunt deloc puţini. Cică vreo jumătate de miliard, bani neimpozabili şi care s-au dus în buzunarele  omului.  

Un edil din localitatea cu cea mai mare întindere din ţară, după cum îi place să spună, care până mai ieri făcea spume la gură când vedea culoarea portocaliu, se pregăteşte să dea o lovitură de graţie formaţiunii care l-a ţinut în braţe ani de zile. Conducătorul de urbe care tuna şi fulgera când era doar întrebat dacă nu cumva ar vrea să treacă în tabăra puterii, pare că a ajuns la concluzia că portocaliul nu e chiar aşa de urât. În plus, cei care până mai ieri erau acuzaţi de toate relele din lume de către edil, par nişte oameni cu intenţii bune şi cu realizări. Prin urmare, spun cârcotaşii, edilului i se pare tot mai firească o schimbare de tabără, pentru că sunt multe aspecte în doctrina formaţiunii care coincid dintr-o dată cu ale lui. Bine, ar mai fi de spus că şi banii pe care i-ar primi sunt o atracţie irezistibilă după aproape patru ani de „secetă”. Cum recent, în visteria lui a apărut un mic izvor, bineînţeles alimentat de putere, pe jumătate l-a convins. Dacă robinetul se deschide un pic mai mult, este ca şi înregimentat în brigada portocalie. Şi, nici nu s-ar observa în ochii alegătorilor care şi ei au ceva probleme cu această culoare, dacă ne uităm la ultimele alegeri. Nu s-ar observa, pentru că este tot mai sigur că formaţiunea va renunţa la portocaliu în favoarea verdelui mai proaspăt.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

5 ore ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

5 ore ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

o zi ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

o zi ago