Categories: ActualitateFlash

Gunoi din Austria, Ungaria şi Germania, importat ilegal în Hunedoara

Maximilian Gânju

În plină criză a gunoiului, în condiţiile în care hunedorenii nu mai au nici o groapă autorizată, transporturi ilegale de deşeuri periculoase au fost descoperite la graniţă. Acestea se îndreptau către judeţul Hunedoara, dar şi la firme din Ilfov, deşeurile provenind din Germania, Austria şi Ungaria.
Până în prezent au fost descoperite 16 transporturi de deşeuri periculoase care însumau aproape 300 de tone şi care erau „etichetate“ deşeu valorificabil, dar de fapt, situaţia era alta. O parte din aceste gunoaie ar fi ajuns în judeţul Hunedoara, la societăţi comerciale care le „importau“ ca materie reciclabilă, dar cel mai probabil ajungeau pe gropile de gunoi ilegale ale judeţului.
„În unele cazuri erau şi deşeuri periculoase. Nu erau deşeuri curate, ci un amestec de deşeuri valorificabile, dar şi alte tipuri de deşeuri. Colegii spuneau că, atunci când s-au deschis acele camioane, era un miros înţepător absolut irespirabil şi vă daţi seama că toate aceste lucruri ar fi ajuns pe o groapă de gunoi, iar noi suntem oricum depăşiţi cu situaţia gropilor de gunoi. (…) Era vorba despre deşeuri mixte, reziduale, şi care se duceau către şase operatori economici din judeţele Hunedoara şi Ilfov. Majoritatea deşeurilor se duceau către un singur operator, unde s-a şi deschis o anchetă penală“, a susţinut Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cam vag articolul. Cine le-a importat ? Cum a reușit ? În ce condiții ?

Recent Posts

La an școlar nou, mobilier nou. Răchitova, din nou în prima linie a investițiilor din bani europeni

Magdalena Șerban Proiectul „Dotarea cu mobilier, ma­teriale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ…

38 de minute ago

Lelese, parte dintr-un nou proiect european

Magdalena Șerban SCI 2000 este cel mai mare pro­gram de incluziune socială din Româ­nia, fiind…

39 de minute ago

Un nou proiect de investiții în derulare pentru Spitalul județean din Deva

Magdalena Șerban Județul Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat si Spitalul Jude­țean de Urgență…

41 de minute ago

Deva: Școli moderne, performanță și șansa ca fiecare copil să își construiască propriul său drum în viață

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva, la deschiderea noului an școlar: „Educația este cea mai…

42 de minute ago

Succes tuturor, în noul an şcolar!

Am avut plăcerea de a fi, astăzi, printre copii, părinţi, bunici şi cadre didactice la…

2 ore ago

DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE, ÎN URMA UNUI CONFLICT IZBUCNIT PE TERASA UNUI LOCAL DIN DEVA

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva au reținut pentru 24 de ore doi bărbați bănuiți…

2 ore ago