Categories: ComunitateFlash

Guess Who, în concert la Geoagiu-Băi

Magdalena Şerban

Sâmbătă, începând cu ora 22, Clubul Tarabostes din incinta Complexului Băile Daco-Romane din Geoagiu-Băi dă din nou tonul distracţiei. Invitatul special al serii este Guess Who, care promite o prestaţie live pe cinste. De precizat că Guess Who a cântat împreună cu Spike şi Paraziţii în deschiderea concertului 50 cent (2006). Vocea sa a mai putut fi auzită pe materiale semnate de nume mari ale hip-hop-ului românesc, precum PARAZIŢII, BITZĂ, GRASU XXL sau MAXIMILIAN, lăsându-şi amprenta pe 12 albume.

Încă doi DJ şi animatoare
Referitor la seara de sâmbătă, organizatorii dau asigurări că nu vor lipsi DJ Alexandru Eftimie şi MC Fan, dar şi animatoarele care să ia ochii celor prezenţi. În playlist, şi-au făcut deja loc cele mai tari mixaje ale acestei veri şi hiturile vor curge pe bandă rulantă. Intrarea este 15 lei, iar pentru rezervări se poate suna la numărul 0722/488.123. Cei de la bar pun şi ei la bătaie câteva surprize. „Avem turişti care vin din Sibiu, Alba, Braşov şi chiar din Bucureşti. Dacă mai demult, lumea venea doar la băi, acum, vin foarte mulţi tineri care îmbină distracţia de la bazine cu cea din club. Încercăm să împăcăm pe toată lumea. În acest weekend, venim cu o ofertă muzicală, zicem noi, greu de refuzat: Guess Who. Mai plănuim şi câteva nume muzicale de talie internaţională pentru acest sezon”, a spus Ştefan Bratu, PR-ul Clubului Tarabostes.
Bălăceală, dacă nu plouă
Cât priveşte partea de ştrand, chiar dacă soarele nu vrea să se arate, cele 800 de şezlonguri gratuite şi 130 de cabine îşi aşteaptă vizitatorii. Urmează, de asemenea, să fie pus în funcţiune şi bazinul olimpic şi o linie modernă de autoservire. Preţurile de intrare au rămas la nivelul celor de anul trecut, adică 15 lei pentru copii şi pensionari şi 20 de lei pentru adulţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

3 ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago