Potrivit acestuia, în raport se arată faptul că Europa depinde mult prea mult de producţia de medicamente din ţările terţe, o bună parte dintre acestea fiind produse în India, până la 80% din ingredientele active provenind din China.
„Pandemia ne-a trezit la realitate şi am constatat că această dependenţă ne vulnerabilizează extrem de mult, ne-a arătat cât este de periculos să depinzi în mod exagerat de alte ţări terţe, de lanţurile de aprovizionare globale, pentru produse vitale precum măştile şi medicamentele. (…) Comisia este îndemnată să consolideze „RescEU”, sistemul UE de gestionare a dezastrelor, care include, printre altele, mecanisme de stocare a echipamentelor medicale”, a precizat Winkler.
Conform acestuia, raportul PE trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că deficitul în cazul unor tipuri de medicamente esenţiale a crescut de 20 de ori între 2000 şi 2018, fiind vorba în special de antibiotice, medicamente pentru cancer şi medicamente utilizate pentru tratarea bolilor sistemului nervos.
*Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European cu 187 de europarlamentari din toate statele membre ale UE.
ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA Primăria Comunei Băița Adresa: DJ706A, satul Băița, comuna Băița Telefon 0254 683…
Antrenorul Mircea Lucescu a murit marti seara la Spitalul Universitar din Capitala. Avea 80 de…