Categories: Actualitate

Grupul DHS, de 10 ani în România

Adriana Năstase

Producătorul de biciclete chinez DHS, aflat între primii cinci din Europa, a marcat, sâmbătă, la Deva, împlinirea a 10 ani de la deschiderea primei secţii în România, în acest interval de timp, compania extinzându-se continuu şi investind în dezvoltare aproape 20 de milioane de euro.

De 20 de ori mai mulţi
Grupul estimează că, în acest an, va produce peste 400.000 de biciclete, dintre care 130.000 de bucăţi au fost destinate pentru piaţa românească, iar restul, pentru export. „Pentru a vă face o imagine asupra dezvoltării companiei, din 1999 şi până în prezent, vă voi spune că numărul angajaţilor a crescut de 20 de ori. De asemenea, investiţiile în utilaje au crescut de 30 de ori, dimensiunea fabricii şi a spaţiilor de producţie s-au mărit de 40 de ori, iar producţia este mai mare de 100 de ori, comparativ cu primul an de funcţionare“, a declarat preşedintele companiei DHS, Niu Guanghui.

Taxe de peste 10 milioane de euro
Potrivit acestuia, taxele plătite statului român în perioada celor 10 ani de activitate ai firmei au depăşit valoarea de 10 milioane de euro, în timp ce cota de piaţă a produselor DHS a crescut în România de la 10 la sută, la 75 de procente, în acest an. În condiţiile crizei economice globale, în care vânzările de biciclete la nivel naţional au scăzut cu 15 procente, compania DHS a preferat să investească în utilaje moderne şi în instruirea personalului.
„Noi am fost mai atenţi în ceea ce priveşte politica managementului, am îmbunătăţit procedurile de lucru în producţie, am investit în utilaje moderne, am făcut training managerilor. Toate acestea au avut ca scop creşterea capacităţii de apărare împotriva crizei, pentru a ne pregăti noi oportunităţi de dezvoltare, astfel încât, atunci când economia îşi va reveni, noi să avem o imagine mai puternică pe piaţă“, a adăugat Niu Guanghui.

Bicicleta electrică
La rândul său, preşedintele grupului german Prophete, Loene Bertold, care deţine 40 la sută din acţiunile Companiei DHS, a apreciat faptul că muncitorii români sunt „foarte buni şi harnici“, menţionând că politica managerială adoptată va asigura trecerea firmei peste perioada de criză economică.
Pentru anul 2010, producătorul de biciclete chinez şi-a stabilit o strategie care vizează dezvoltarea gamei de produse, în concordanţă cu cerinţele pieţei. Conceptul face referire la un nou grad de confort al mersului pe bicicletă, siguranţă mai mare în exploatare, fiabilitate şi funcţionalitate ridicate.
De asemenea, DHS este în discuţii avansate pentru introducerea în producţie a unui nou tip de bicicletă, care utilizează şi un motor electric ce poate fi încărcat de la o priză simplă, de 220 de volţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

8 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago