Ieri, prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat că va fi reactivat în aceste zile grupul de lucru, compus din reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate, care are ca scop reducerea furturilor de cărbune din vagoanele trenurilor în care acesta este transportat de la exploatările miniere către termocentrale. Numiţi de localnici „lopătari“, pentru că se ajută de sape şi lopeţi atunci când fură cărbune din vagoanele de marfă, hoţii de cărbune pot provoca pagube mari, de zeci de tone de huilă, dacă garniturile de tren sunt nesupravegheate. Furturile de huilă, lemn sau fier din trenurile care tranzitează Valea Jiului se înteţesc în sezonul rece, iar autorităţile le cataloghează ca furturi ale foamei, ce pot fi reduse, dar nu şi stopate, în condiţiile actuale de sărăcie. (S. Popa)
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…
Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…