Grevã spontanã la Primãria Aninoasa

Maximilian Gânju

Funcţionarii Primăriei Aninoasa, inclusiv cei din Poliţia Locală, au declanşat ieri o grevă spontană, deoarece nu şi-au primit salariile pe luna ianuarie. Oamenii sunt nemulţumiţi şi cer autorităţilor să se găsească o soluţie prin care să li se poată plăti lefurile.
„Este o grevă spontană, datorată până la urmă situaţiei financiare în care se găseşte Primăria Aninoasa. Oamenii nu şi-au primit salariile pe luna ianuarie. Acum, vom urma paşii legali şi sperăm să reuşim să rezolvăm problema. Eu mâine (n.r. vineri) merg la directorul Finanţelor Publice, să vedem ce putem face. Legea e făcută în aşa fel, încât e destul de complicat pentru a lua un împrumut din Trezorerie.(…) A fost şi prefectul aici şi a discutat cu oamenii, de la dânsul a venit propunerea aceasta (n.r. împrumut din Trezorerie). Pe localnici îi afectează această grevă, pentru că nu-şi pot rezolva problemele pe care le au în primărie”, a precizat viceprimarul localităţii Aninoasa, Adrian Albescu.
Culmea este că în conturile Primăriei Aninoasa, există o sumă de bani care ar acoperi salariile a circa 70 la sută din angajaţii instituţiei. Viceprimarul Albescu explică însă de ce nu se poate apropia de banii din visteria localităţii: „Ar fi ceva bani în visterie, dar din cauza unor ordonanţe, nu putem să-i accesăm, decât după ce plătim cinci la sută din arierate. Ar fi o sumă care ar acoperi cred cam 70 la sută din salarii. Dacă plătim cele cinci procente, nu ne mai rămân bani pentru a achita salariile, legile sunt de aşa natură şi ne învârtim într-un cerc vicios”. Cei 22 de angajaţi ai Primăriei Aninoasa care au declanşat protestul spontan speră să li se rezolve situaţia salariilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

35 de minute ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

36 de minute ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

37 de minute ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

39 de minute ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

40 de minute ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

43 de minute ago