Categories: Actualitate

Greva foamei la Poliţia Uricani

Un bărbat este nemulţumit de cum i-au fost tratate reclamaţiile depuse la Poliţia Uricani, dar şi de mai mulţi angajaţi ai instituţiei. Astfel că localnicul, de 47 de ani, şi-a tras autoturismul în faţa Primăriei Uricani, clădire în care funcţionează şi subunitatea din cadrul IPJ Hunedoara, şi a intrat în greva foamei.

”Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din oraşul Uricani, aflându-se în interiorul autoturismului său parcat în faţa Primăriei oraşului Uricani, a ataşat un anunţ prin care declară greva foamei, motivând că este nemulţumit de răspunsurile primite la numeroasele petiţii depuse la Poliţia oraşului Uricani”, potrivit IPJ Hunedoara.
Bărbatul care a declanşat protestul, pe nume Ilie Pantilie, a avut mai multe conflicte cu un alt localnic şi a sesizat poliţia, însă tot el a fost amendat cu suma de 200 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Mai spune că a fost ameninţat de cel cu care se duşmăneşte şi poliţiştii ar închide ochii pentru că-l cunosc. Omul este decis să protesteze până când va primi răspunsuri la solicitările sale. Pe perioada protestului, bărbatul se adăposteşte în maşina sa şi este monitorizat de autorităţi. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

4 zile ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

4 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

4 zile ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

4 zile ago