Grevã fãrã grevişti, la Hunedoara

Cristina Ghenea

Liderii Sindicatului Naţional „Solidaritatea” al Metalurgiştilor din România (SNSMR) au anunţat că intră în grevă de avertisment în faţa combinatului de la Hunedoara, alături de alţi 80 de angajaţi ai ArcelorMittal. Se pare însă că de la vorbe la fapte e cale lungă, şi astfel, la faţa locului au fost prezente ieri, la ora anunţată, doar şapte persoane.

Patru erau din Galaţi

Ca să justifice prezenţa derizorie a siderurgiştilor la această grevă de avertisment, Marin Mititelu, vicepreşedintele SNSMR, a declarat că „oamenii s-au răzgândit de frica conducerii, care i-a ameninţat cu pierderea locului de muncă”. De precizat că din cele şapte persoane prezente la acţiunea grevistă de ieri, patru erau venite de la Galaţi, doar trei erau din combinatul hunedorean. Adică, Marin Mititelu, soţia acestuia şi încă un sindicalist membru al SNSMR. Iar dintre sindicaliştii veniţi de la Galaţi, l-am remarcat pe Gheorghe Tiber, preşedintele SNSMR.

Ce are lupta sindicală cu primăria?

Organizatorul grevei, Marin Mititelu, a declarat că acţiunea de ieri a fost organizată din iniţiativa SNSMR, pe motivul nemulţumirilor legate de drepturile salariale şi de condiţiile de muncă oferite de conducerea ArcelorMittal. „Zilele aceastea, conducerea a susţinut o campanie de intimidare a celor care s-au trecut pe listă ca participanţi la grevă. Oamenii au fost avertizaţi cum că normele de personal vor fi refăcute iar ei nu vor mai face parte din organigrama acestui combinat, că îşi vor pierde locul de muncă sau drepturile de promovare. Asta au făcut Remus Păţan, directorul general al combinatului, care vrea să candideze pentru scaunul de primar în Hunedoara, şi Redinciuc, adjunctul acestuia”, a declarat Mititelu.

„Acţiunea lor este ilegală”

Referitor la greva de avertisment a celor de la SNSMR, Remus Păţan, directorul general al combinatului, a declarat: „Sindicatul Naţional „Solidaritatea” al Metalurgiştilor din România nu are reprezentativitate la Hunedoara. Asta, deoarece nu ni s-a comunicat până acum o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens. Ca atare, acţiunea de ieri este ilegală. Marin Mititelu a participat la negocierile privind noul contract de muncă, de acum câteva săptămâni, deşi nu are reprezentativitate sindicală la ArcelorMittal Hunedoara. Şi, chiar a semnat toate procesele verbale de la şedinţe, cu excepţia ultimului, răzgândindu-se la final, nesemnând noul contract colectiv de muncă. Oricum, acţiunea este ilegală, deoarece nu se pot cere negocieri salariale, atâta timp cât există un contract colectiv de muncă în vigoare, înregistrat la ITM. Cât priveşte candidatura mea pentru Primăria Hunedoara, pot spune că, acum, nu văd nici o motivaţie pentru care să fac acest lucru”, a declarat Remus Păţan, directorul general al ArcelorMittal Hunedoara.
Precizăm că, având în vedere, probabil, insuccesul acţiunii de ieri, de la amiază, Consiliul Naţional de Coordonare şi Control al SNSMR a decis, – potrivit celor declarate de Gheorghe Tiber, preşedintele acestui sindicat – să nu mai organizeze greva generală pe durată nedeterminată, programată să fie declanşată în 30 mai a.c.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

17 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

17 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

17 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

17 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

17 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

18 ore ago