Categories: Actualitate

Gratuităţi mai mari şi prime de vacanţă obţinute de mineri

Maximilian Gânju

Protestul spontan al minerilor de la Lonea-Petrila, dar şi marşul lor către sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani a determinat administraţia să accepte o serie de revendicări. Tot minerii de la Lonea au dat startul ultimei greve, de o săptămână, care a fost organizată în Valea Jiului.
Circa 200 de ortaci s-au adunat, vineri, în sala de apel a minei Lonea, în semn de protest faţă de unele prevederi care au fost cuprinse în contractul colectiv de muncă şi care îi nemulţumeau pentru că le reduceau din drepturi. Ortacii au refuzat să mai intre în şut şi după câteva ore de aşteptare, circa 50 dintre ei au decis să plece pe jos către sediul CEH din Petroşani, pentru a protesta acolo. O comisie din cadrul Diviziei miniere a CEH a discutat mai bine de 14 ore cu minerii şi conflictul a fost stins abia după ce aceştia au obţinut modificarea prevederilor din noul contract colectiv de muncă, avizat vineri de Consiliul de Administraţie al CEH. Totodată, ortacii au mai obţinut şi o majorare a cantităţii de energie electrică primită gratuit, de la 500 KWh la 750 KWh pe lună, în perioada de iarnă, adică între 1 noiembrie şi 30 aprilie. O altă revendicare referitoare la primele de vacanţă a fost soluţionată în sensul în care aceasta va fi plătită în cuantum de 1.900 de lei brut, după ce va fi modificată Legea 94/2004 privind acordarea tichetelor de vacanţă. Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă  al minerilor şi energeticienilor a fost avizat de Consiliul de Administraţie al CEH.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

20 de ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

20 de ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago