Categories: Sport

Gloria, lideră la… împărţirea norocului

Ciprian Marinuţ

Echipa Gloria Geoagiu este prima clasată în ierarhia Ligii a IV-a, după primele patru etape, graţie unui context norocos, însă fotoliul de lideră ar putea fi schimbat sau menţinut de o decizie a Comisiei de Disciplină. În clasamentul ligii de elită judeţene,  urmează un grup de trei echipe, Metalul Crişcior, Aurul Brad şi Retezatul Haţeg, cu acelaşi număr de puncte, nouă.

Succese la masa verde
Cu o echipă întărită cu mulţi noi jucători bine cotaţi, Gloria Geoagiu este lidera surpriză a clasamentului Ligii a IV-a, deşi a agonisit doar patru puncte prin forţe proprii. Trupa din staţiunea balneară a strâns însă alte şase puncte în primele etape, întrucât a beneficiat de slăbiciunile organizatorice ale adversarilor. Ca dovadă, Gloria a început campionatul cu o victorie la masa verde, iar în etapa a IV-a intermediară, disputată miercuri, istoria s-a repetat, de parcă la împărţirea norocului, potul cel mare ar fi fost tras de jucătorii din Geoagiu. În prima etapă, Gloria a câştigat în deplasare cu Aurul Certej, deoarece doctorul adversarilor a fost în imposibilitatea de a asigura asistenţa medicală a partidei, deşi meciul s-a întrerupt la 3-2 pentru Aurul. În runda a IV-a, Gloria s-a impus iar cu 3-0, la masa verde, deoarece Zarandul Crişcior nu s-a prezentat la partida programată miercuri la Geoagiu. „Echipa din Crişcior a depus la AJF acte prin care încearcă să demonstreze că autocarul echipei s-a defectat şi a solicitat o nouă dată pentru disputarea partidei. Comisia de Disciplină va analiza cazul, iar dacă decizia va fi de rejucare, rezultatul de 3-0 din această primă instanţă, dat de Comisia de Competiţii, se va anula şi partida se va disputa pe teren”, a spus Adrian Radu, preşedintele Comisiei de Disciplină a AJF Hunedoara. Oricum, chiar şi în cazul rejucării, Gloria are prima şansă şi îşi poate păstra poziţia de lideră.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

13 ore ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

2 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

2 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

2 zile ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

2 zile ago