Categories: Sport

Fotbal Liga a IV-a. Gloria Oraşului Geoagiu, campioană de iarnă

Nicolae Gavrea

Sâmbătă au fost programate ultimele partide de fotbal din cadrul actualului sezon din Liga a IV-a judeţul Hunedoara, cele contând pentru etapa cu numărul 18. S-au anunţat în această etapă două jocuri importante pentru structura finalului de sezon, întâlnirile de la Brad şi Haţeg.

Aşteptat cu foarte mult interes, jocul de la Brad unde echipa locală urmă să întâlnească liderul la zi, Jiul Petroşani, nu s-a mai disputat deoarece echipa din Valea Jiului nu a ajuns la meci, autobuzul formaţiei defectându-se pe drum. În aceste condiţii, urmează ca în funcţie de documentele pe care gruparea din Petroşani le va prezenta la Comisia campionatului din cadrul AJF, să se decidă dacă această partidă va fi reprogramată sau gazdele vor câştiga la masa verde.
O altă partidă din program care nu s-a disputat a fost cea de la Orăştie, unde Dacia urma să joace cu Inter Petrila. Deoarece jucătorii echipei gazdă nu au intrat în teren, motivând că nu şi-au primit integral salariile, arbitrul de centru Daniel Thirt a decis să anuleze jocul şi a comunicat acest fapt conducerii AJF care va analiza şi această situaţie şi va decide în consecinţă.
Ca atare singura partidă cu miză a fost cea de la Haţeg, unde echipa locală Retezatul a primit replica formaţiei Gloria Geoagiu, aflată înainte de acest joc pe locul secund în clasament.
Oaspeţii, pregătiţi de antrenorul Ioan Marcu, au obţinut o nouă victorie la scor impunându-se categoric cu 8 – 2 (4 – 1), terminând astfel sezonul pe primul loc al clasamentului şi vor rămâne liderii Ligii cel puţin până în data de 29 februarie, atunci când este programată etapa a XIX –a din retur. Cum spuneam, cu această victorie Gloria Geoagiu trece pe locul 1 în clasamentul judeţean, cu un total de 40 de puncte din 17 jocuri disputate, fiind urmată de Jiul Petroşani cu 39 puncte şi 15 jocuri şi AS Aurul Brad cu 32 de puncte din 15 partide.
Rezultatele din etapa a18-a:
ACS Minerul Uricani – ACS Şoimul Băiţa 4 – 3
Retezatul Haţeg – Gloria Oraşului Geoagiu 2 – 8
Victoria Călan – CSM Mihai Viteazul Vulcan 0 – 2
Aurul Brad – Jiul Petroşani nu s-a disputant
Dacia Orăştie 2010 – Inter Petrila nu s-a disputat
LPS Cetate Deva a stat

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

6 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

6 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

6 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

6 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

6 ore ago