Gligor asigurã cã la Consiliul Judeţean va fi transparenţã totalã

  Sorina Popa

De când preşedintele şi vicepreşedintele liberali ai Consiliului Judeţean Hunedoara au fost suspendaţi din funcţii, lucrurile au început să se transforme aici. Mai precis, totul a devenit transparent, licitaţiile pentru diferite lucrări vor fi făcute astfel ca firme care nu sunt de casă să poată să acceadă la investiţiile judeţului, iar informaţiile legate de activitatea instituţiei judeţene sunt acum la vedere.

Vicepreşedintele Dorin Gligor (foto), cel care conduce Consiliul Judeţean Hunedoara, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că de acum înainte va exista o transparenţă totală în ceea ce priveşte alocarea banilor hunedorenilor. „Îi invit pe această cale pe reprezentanţii firmelor care vor să aibă o relaţie contractuală cu Consiliul Judeţean, să vină cu încredere şi să uite de modul în care se lucra până de curând la această instituţie. Nu vor mai fi atribuiri de lucrări pentru firme de casă, pe pile şi aşa mai departe. Trebuie să redefinim mesajul public pentru cetăţeni. Asta aşteaptă lumea de la noi. Pe hunedoreni nu îi interesează de înţelegerile din organizaţiile politice, ci cât de funcţională este instituţia judeţeană. Acum încercăm să fim obiectivi faţă de nevoile judeţului”, a declarat vicepreşedintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor, cel care asigură şefia instituţiei, de când Mircea Moloţ se află în arest la domiciliu, fiind acuzat de fapte de corupţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Vulcan, zona Paroșeni.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 ore ago

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

13 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

14 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

22 de ore ago