Categories: Fara bascalie

Glasul roţilor de tren

Dacă tot nu există suficiente fonduri pentru a construi o cale ferată de mare viteză de la Bucureşti spre Arad (măcar atât…), atunci avem bani pentru terasamente. Pentru că nu văd cum s-ar putea numi altfel decât terasament ceea ce se construieşte zilnic, cu o silinţă demnă de o cauză mai bună, în zona centrală a Devei.
Revin asupra subiectului pentru că am trecut de la enervare la amuzament şi mai apoi la stupoare – cum se poate (totuşi!) întâmpla aşa ceva într-o reşedinţă de judeţ, în anul de graţie 2011, când în jurul nostru avem oraşe în care bunul-gust îşi găseşte (totuşi!) locul. Nu mă refer la modul în care sunt plantate florile la Frankfurt sau Caen – o menţiune specială pentru cel din urmă! Nici la Viena sau Geneva. Nici la Szeged sau Mako. Nici măcar la Sibiu sau Timişoara, ci la Orăştie, Haţeg sau Hunedoara, unde se pare că un minim de pricepere şi bun-gust reuşeşsc să înlocuiască pasiunea feroviară pentru terasamente!
Am urmărit din curiozitate starea aşa-zisului gazon (se pare că noi, românii, nu mai ştim să plantăm nici măcar iarbă…), de la poşta veche până spre liceul auto. În majoritatea zonelor verzi (mă rog, verzi vorba vine…), este un fel de mix între deşert şi tundră, cu pete tropicale hilare. Iarba este scurtă, prea mult cosită ca să mai poată creşte, îngălbenită, veştejită chiar, pământul este nisipos sau întârit, chiar şi acolo unde te-ai putea aştepta să găseşti verdeaţă – adică la Marea Fântână Arteziană de la Marele Sens Giratoriu.
Soluţia pare simplă – amenajezi terasament. În ideea că poate urmaşii urmaşilor noştri, dacă vor mai avea pentru cine (a se vedea depopularea zonei…) vor construi dacă nu TGV, atunci măcar un tramvai.
Văd că singura soluţie, în multe cazuri, rămâne imunizarea – adică la ce dracu’ să-ţi mai tot faci sânge rău văzând tâmpeniile cu piatră, statui de prost gust (aia cu lira mergea eventual lângă liceul „Toduţă”, eventual, în nici un caz la coada calului lui Decebal) şi parcări blocate (zona Collection seara, de exemplu…) dacă tot nu există un consiliu local care să poată fi tras la răspundere pentru asta de către cetăţeni? Care dintre cei patru viceprimari este responsabil? Sau care consilieri? Ăia care s-au dus să refacă prietenia cu Franţa? Nu s-au uitat, absolut întâmplător, la zonele verzi de acolo?
Cred că ar fi fost mai util. Văd că cu francezii problemele pleacă de la gazon. Oare n-ar fi mai bine să pună federaţia piatră în loc de gazon pe Naţional Arena? Pot veni la Deva în schimb de experienţă…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Se fac re re re amenajari ale spatiului verde pentru ca se fura pe ultimele sute de metri. Gropile din asfalt pe strazile din oras (unde nu a lucrat Hidroconstructia) nu le vede nici primarul nici cei patru viceprimari nici administratorul devei.

  • ...poate aducem Mocăita prin Deva!!!...tragem două linii cu cărbune pe piatra albă şi ...,,vine trenul,,!!!

  • Gruian ,iar te-a pus seful tau Molot ,sa comentezi aiurea in tramvai,mai bine spune ce avere are Molot,sau cum joaca poker Crin Antonescu ,si nu merge la parlament

  • nelule, ai citit editorialul de ieri, cel despre idioti citind...? ia vezi, ca singur te bagi intre ei...iar de sobolani lasi suntem de asemenea satui.

  • Cine iti permite domnule Gruian sa jignesti cititorii ,indiferent de comentari ,se vede ca esti o sluga a turnatorului la securitate MIRCEA MOLOT,este dreptul cititorilor sa comenteze pozitiv sau negativ,de ce nu spui cinstit ca esti un intrigant ,care prin intrigi de joasa speta ai ajuns sef la HD-TV se vorbeste in tot orasul cum ai pus umarul la schimbarea fostului director ,dar te va bate DUMNEZEU ,sa nu crezi ca vei ramane nepedepsit

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

22 de ore ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

22 de ore ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

22 de ore ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

22 de ore ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

22 de ore ago