Categories: Fara bascalie

Glasul roţilor de tren… de tren… de tren…

…şi tot aşa!
O altă dovadă de lipsă românească de viziune – transportul feroviar.
După 1990, nu ştiu ce ministru al Transporturilor (dacă zic de Băsescu, o să credeţi că-i fac proces de intenţie, ce să fac, dacă el a deţinut foarte mult timp acest portofoliu…) a ajuns la concluzia că CFR este o firmă neprofitabilă şi deci, trebuie restructurată. Care restructurare s-a făcut în special prin reduceri de personal. Între timp, „Electroputere Craiova” îşi dădea obştescul sfârşit, infrastructura feroviară se degrada în ritm alert, iar celebrul volum „Mersul trenurilor” era tot mai subţire, pe motiv că gata! circulăm toţi cu maşinile, trenul e prea, cum să spun, proletar, semn de sărăcie. S-au pus în circulaţie ceva vagoane mai elegante (nu pe toate traseele), a fost introdusă Săgeata albastră, şi cam la asta s-a redus reforma.
Aşa că, acum avem locomotive vechi, că noi nu mai avem unde să fabricăm, Săgeţi albastre, care circulă încet pe o cale ferată tot mai uzată şi mai neperformantă. Dacă în 1986, când eram student, mergeam cu Rapidul ăla de dimineaţa, între Deva şi Bucureşti, în şapte ore, acum, aceeaşi distanţă, cu acelaşi tren, se parcurge în opt ore. Deci, înainte era mai bine…nu?
Şoselele sunt supra-aglomerate, autostrăzi nu avem, cu avionul e scump. Trenul e lent, foarte lent, din ce în ce mai lent. Cele opt ore cu Rapidul sunt un record, acceleratele fac chiar mai mult, practic, de la Deva la Bucureşti îţi pierzi toată ziua pe drum.
În acest timp, strategia europeană a fost alta. Profitând de teama de zbor a unora, transportul feroviar s-a dezvoltat foarte mult, radiind din Franţa şi Germania spre Belgia, Olanda, Austria, Spania. Trenurile concurează avionul, pentru că gările sunt în centrul oraşelor şi nu necesită formalităţi atât de costisitoare ca acele de pe aeroporturi. Am călătorit, de la Dijon la Paris, 300 de kilometri, într-o oră şi jumătate, ceea ce înseamnă o medie de 200 de km/h. Ar trebui ca de la Deva la Bucureşti să facem doar patru ore.
Pare de domeniul absurdului. Personal, cred că am distrus atât de mult şi am pierdut atât de mult timp, încât ne va fi foarte greu să recuperăm.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Deputatul Natalia Intotero: Barajul de la Mihaileni trebuie finalizat

Proiectul hidrotehnic de la Mihăileni, demarat în anul 1987 ca obiectiv de investiții de interes…

5 minute ago

REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit…

2 ore ago

LICITAŢIE

CONSULTA 99 SPRL, lichidator judiciar al SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII ÎN TRANSPORTURI BUCURESTI S.A., organizează în…

2 ore ago

PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA, ÎNTR-UN DOSAR DE  CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara – Biroul de Investigare a Criminalității Economice…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

23 de ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

23 de ore ago