A fost anunțat programul Campionatelor Europene de gimnastică de la Munchen, Germania. Un număr de 147 de gimnaste sunt înscrise în competiţia senioarelor şi 112 la junioare, reprezentând 37 de ţări, care vor concura între 11 și 14 august la aceste întreceri.
Reprezentantele României în întrecerea senioarelor vor concura în Subdiviziunea a III-a cu Norvegia, Danemarca, Islanda, Ucraina, Slovenia, Elveţia şi Grupa Mixtă 2.
Gimnastele tricolore vor începe competiţia la sărituri. Junioarele fac parte din prima subdiviziune, alături de Franţa, Germania, Danemarca, Irlanda, Israel, Bulgaria, Spania. Ele vor deschide concursul la paralele.
Iată programul competiţiei:
9 august – antrenament pe podium, senioare;
10 august – antrenament pe podium, junioare;
11 august – de la ora 16.28 la ora 18.31 calificări pentru concursul pe echipe şi finalele pe aparate, finală la individual compus în competiţia Senioarelor;
12 august – de la ora 13.20 la 15.20 calificări pentru concursul pe echipe şi finalele pe aparate, finală la individual compus în competiţia Junioarelor;
13 august – de la ora 15.00 la 16.40 Finala pe echipe senioare;
14 august – de la ora 11.00 la 14.04 finale pe aparate junioare;
De la ora 15.30 la 18.30 finale pe aparate senioare;
PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…