Gimnastica este una dintre disciplinele sportive cu reprezentanţi calificaţi la Jocurile Olimpice iar această instituţie încearcă să găsească soluţii pentru a relua activitatea în condiţii de siguranţă.
„Gimnastica încearcă să găsească soluţii pentru a-şi relua activitatea, sunt măsuri ce au fost impuse pe care nu toată lumea ar putea să le respecte. Ne-am dori ca fetele să pornească pregătirea la Deva, dar ne-ar trebui un aviz de la Ministerul Educaţiei pentru cantină şi pentru cămin“, a spus Marcela Fumea, preşedinte interimar la FRG.
Apoi a continuat: „Ministrul a spus că ar trebui să începem la Izvorani, deci ar trebui să ne supunem şi noi acestei decizii. Am început demersurile cu antrenorii şi sportivii, le-am spus celor care aparţin de programul olimpic să se izoleze timp de 14 zile. Am trimis Comisiei medicale adresă prin care am rugat să ni se spună cum am putea să facem testele respective, unde şi la ce preţ“.
Gimnastica are doi sportivi calificaţi la JO, pe Maria Holbură şi pe Marian Drăgulescu (foto). „Ne-am fi dorit ca Marian să se poată antrena la sala de la „Lia Manoliu“, el şi cu antrenorul, pentru că restul băieţilor nu mai sunt în lotul olimpic. Dar hotelul nu poate fi folosit, pentru că sunt cazaţi medici“, a explicat Fumea (N. Gavrea)
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…