Categories: Sport

Gimnastică. Cupa Cetății – ediția cu numărul 26, la start

Prima competiție de gimnastică ae­robică oficială din calendarul Fe­derației Române de Gimnastică , competiție care deschide actualul sezon se desfășoară pentru două zile la Sala Sporturilor din Deva.
Au răspuns invitației organizatorilor, LPS Cetate Deva, un număr de 224 de sportivi reprezentând 22 cluburi dar sunt prezenți la aceste întreceri și o parte din componenții lotul național de seniori care se pregătesc pentru o serie de competiții internaționale la gim­nas­tică aerobică ei fiind prima verificare cu public și arbitri din acest an, singurul gim­nast din lotul național, Leonard Manta, participând la o etapă de cupă mondială.
Oficiază la aceste întreceri ca și arbitre, Maria Fumea – membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de GImnastică și Alina Drăgan, Presedintele Comitetului Tehnic de gimnastică aerobică din European Gymnastics.
Ieri a fost programată festivitate de deschidere a competiției și s-au vor desfășurat întrecerile individuale, la perechi sau în probele de trio și grup la câteva categorii și au fost de­cer­nate premiile pentru o parte din sec­țiunile disputate.
Astăzi de la ora 09.00 competiția va continua cu seria întrecerilor de la categoriile a I-a și a II-a , ocazie cu care îi vom vedea pe suprafața de con­curs și pe componenții loturilor na­ționale.
Menționăm că intrarea spectatorilor în sală este liberă. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago