Categories: Sport

Gimnastele din România, pe podium la Trnava GymFestival

Nicolae Gavrea

Cele mai importante evenimente din gimnastica internaţională (Campionatele europene şi apoi cele mondiale) se apropie, iar pregătirile sportivilor din loturile reprezentative ale României sunt pe un curs ascendent. La finalul săptămânii trecute, patru gimnaste componente ale lotului naţional cantonat la Deva au participat la o competiţie internaţională unde au avut evoluţii medaliate.

Trnava GymFestival a reunit la start sportive cu potenţial, pe care le vom putea urmări anul acesta la Campionatele Europene de la Glasgow, atât la junioare, cât şi la senioare. În condiţiile de concurs asigurate de către organizatori, gimnastele din România au cucerit patru medalii de argint şi două de bronz, în finalele pe aparate de la Trnava.
Carmen Ghiciuc, în formă bună de concurs, a cucerit medalia de argint la paralele, cea de bronz la sol, situându-se pe locul V la bârnă.
Rezultate pe măsura evoluţiilor a obţinut Ioana Stănciulescu, care îşi trece în palmares medaliile de argint la paralele şi bârnă şi un loc IV în finala de la sărituri, Lisa Marchidanu, care vine acasă cu o medalie de argint obţinută la sărituri, una de bronz la sol şi un loc VI la bârnă, iar Laura Iacob s-a situat pe locul VI la paralele.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

7 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

7 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago